Tu

 Si de fapt
 ești tu
 în toate formele tale posibile.

 Mă gândesc că n-am reușit
 în anii ăștia
 să mi te zăresc
 sau imaginez
 în toate aceste forme...
 însă e timp.
 Cât timp !...

 Probabil că
 de undeva
 din vreun unghi imaginar
 și neînchipuit
 ai să te ivești
 în forma ta cea mai clară
 surprinzându-mă.
 E timp.
 Suficient timp
 și pentru asta.

 Până atunci
 rămân încrezătoare
 și lângă tine.
 Mereu lângă tine.
 Schimbând doar unghiurile imaginare
 Prin obiectivele cu focală lungă
 ale minții mele.

 Iar tu,
 tu să te desfășori în continuare,
 în stare pură,
 prin toate formele tale
 posibile
 și imposibile,
 lăsând dâre calde
 de dragoste
 pe pereții minții mele.

Noi doi

Povestește-mi despre tine.
Descrie-mi stările tale în care te-ai simțit cel mai singur, cel mai trist sau în care ai fost atât de fericit dar n-ai putut spune nimănui.
Vorbește-mi despre tine când eu nici nu existam în viața ta, când îți proiectai pe ecranul minții scenarii despre viitor, când nu îndrăzneai să îți dorești prea multe, când alții însemnau atât de mult pentru tine.
Descrie-mi clipele tale de anxietate, îndoielile și teama prin care ai trecut pregătindu-te pentru destinul tău.
Și apoi privește-mă.
Sunt aici, sunt lângă tine și sunt eu.
De-aici înainte nu vei mai fi singur și toate cele câte mi le-ai povestit s-au dus.
De-acum înainte suntem noi doi. Sunem noi doi și-n fața noastră este viața.

Despre timp

               "Timpul nu are nicio măsură. Un an nu contează. Zece ani nu înseamna nimic. Să nu socotești, ci să crești ca arborele pe care seva nu-l grăbește, care rezistă încrezător marilor vânturi ale primăverii fără să-i fie teamă că vara ar putea să nu vină. Vara vine. Dar nu vine decât pentru cei care știu să aștepte tot așa de liniștiți și receptivi, ca și când ar avea eternitatea în fața lor. Învăț asta în fiecare zi, cu prețul suferințelor pe care le binecuvântez." ( Cartea Mironei - Cella Serghi)

               Cu mult timp în urmă, același text se dezvelea într-un cu totul și cu totul alt sens spre viață...Mă speria și mă înfricoșa dându-mi, în același timp, speranță..." Vara vine!"... Același text, acum, îmi apare dezvelit în sensul mult căutat. Nu există timp, nu există spațiu...Suntem energie care transcede orice altă formă a materiei!...
                 Nu există timp, nu a existat niciodată, doar experiențele prin care trecem îl transformă în timp. Timpul meu nu e timpul tău cum experiența mea nu e experiența ta. Poate că la un anumit colț de viață ne întâlnim într-o aceeași experiență nereușită și învățam să prețuim rezultatul, oricare ar fi acela. Învățam că ne-am păcălit neîncetat pe noi înșine și unul pe altul cum că ar exista un timp pentru viață, un timp pentru dragoste, un timp pentru a face ceva cu noi, un spațiu între un mine și un tine.
                Dar nu există timp, nu există nici spațiu... Și atunci ce se presupune că ar trebui să facem cu noi?