joi, 28 iunie 2012

"Mind mapping" sau arta de a-ţi cartografia mintea

        De curând am descoperit cartografierea mentală ( "mind mapping") ca pe un plan mental de acțiune pentru toate obiectivele mele pe care vreau să le duc la bun sfârșit, ca pe o posibilă soluție la toate problemele cu care mă frământ sau mă voi frământa. Creierul meu oricum funcționa după un tip similar planificării mentale dar îmi și cerea să mă organizez astfel, pentru a putea da mai departe randament.
        Psihologul englez Tony Buzan este cel care a pus bazele acestei metode de analiză, de organizare mentală și soluționare eficientă a problemelor umane. De fapt, harta mentală reprezintă felul cum percepem noi lucrurile, cum le organizam și cum plănuim să le ducem la bun sfârșit. Însă ce ar fi ca toate acestea să nu rămână doar în mintea noastră, ci să le așternem pe hârtie, cât mai viu colorate, pentru a ne pune la treabă și capacitatea vizuală de a susține acest plan mental? 
        Dacă sunteți genul de persoane cărora le place să își deseneze pe hârtie toate ideile și planurile care le străbat mintea (cum este și cazul meu), atunci nu vă va fi greu deloc să vă organizați și să vă alcătuiți harta mentală. O ședință de "mind mapping" nu cere multe, o coală albă de hârtie, creioane colorate și...idei multe. De aici și până la a le organiza într-un plan ține doar de noi și de cum ne putem elibera mintea astfel încât să așternem și să eliberăm pe hârtie tot ce se zbate în interiorul creierului nostru.
         Aceia cărora le este mai greu să se exprime prin intermediul schițelor și al desenului nu trebuie să vă faceți probleme că nu veți putea alcătui și implicit duce la împlinire un astfel de plan mental, asta pentru că, fără un efort prea mare, aveți posibilitatea să descărcați gratuit softuri de "mind mapping" și să le instalați direct pe PC-ul vostru, apoi să va întocmiți propria voastră hartă mentală prin intermediul acestora. Un astfel de soft găsiți aici .
        Am găsit următorul site care atribuie rangul de “arta” cartografierii mentale şi care m-a convins şi pe mine de faptul că "mind mapping"-ul este într-adevăr o artă – arta de a ne exprima ideile într-un format cât mai friendly pentru creieraşul nostru, a.î. să îi furnizăm materialele necesare pentru a-şi îndeplini obiectivele (pentru a-şi duce la bun sfârşit orice plan).
       Aşa că…weekendul asta mă voi apunca să exersez "mind mapping"-ul…(Exerciţiul este mama învăţăturii până la urmă !).
       Totul e să ne concretizăm ideile şi planurile pe care le purtăm zi de zi în minte. Până la urmă ţine doar de noi să ne alegem cum le aşternem pe hârtie – important este să o facem aşa cum ne vin în mine, apoi să continuăm cu organizarea şi concretizarea, urmând ca astfel să le dăm suflu viu şi putere de a se împlini.

         Succes la "mind mapping", dragii mei, şi mai ales la concretizat şi împlinit vise ! J

duminică, 24 iunie 2012

Nu-mi ajunge Bucureştiul !

         Ce suflet fotografic am!...Vezi, eu nu te-am uitat, viaţă, ci te-am pozat în orice clipă, ca un copil entuziasmat de tine şi de lumina ce-mi arăţi...
          Nu-mi ajunge Bucureştiul să mi-l plimb şi să mi-l descopăr în orice zi care trece, fie ea cu mult soare ori ploi...E oraşul vieţii mele şi nu-mi ajung zilele să îl simt în întreaga lui putere de a fi oraş între oraşe, oraşul în care m-am născut...
         Iar zilele ce au trecut au fost încă două zile dedicate descoperirii oraşului sufletului meu...














luni, 18 iunie 2012

Turiști prin București

        Ei, da, de ce n-am fi, măcar și pentru o zi, turiști prin București...? Să ne prefacem că nu ne-am născut aici, că îl vedem întâia oară și că îl descoperim pas cu pas...Nouă ne-a ieșit azi...Am dat o tură cu autobuzul turistic prin centrul și punctele cele mai importante ale capitalei și ne-am lăsat purtați de imaginație, prefăcându-ne a fi doi străini în București.
         Pe o zi așa caldă de vară ne-a prins tare bine să intrăm în rolul personajelor alese și să dăm o tură de oraș la etajul superior al autobuzului...Vântul adia ușor, aproape că nu ne venea să mai coborâm.
         Dacă vreți să încercați, trebuie să știți că autobuzul pleacă din 10 în 10 minute de la Piață Presei Libere ( vis-a-vis de Pavilionul H ), de-a lungul șoselei Kisselef, pe la Arcul de Triumf, apoi înainte pe Calea Victoriei de la un capăt la celălalt, până la bulevardul Libetății, apoi ocolește rondul din fața Casei Poporului pentru a se întoarce pe lângă fântâni, apoi la stânga, pe bulevardul Magheru până la Piață Romană, pe Lascăr Catargiu iar de la Piața Victoriei înapoi spre punctul de plecare, însă de data aceasta traversând bulevardul Aviatorilor. Bineînțeles, există stații la fiecare obiective importante iar pentru cei doritori să coboare între stații, cu o simplă apăsare pe butonul 'Stop' autobuzul oprește imediat și puteți coborî ! :-) Aici găsiți o hartă cu fiecare stație.
        O călătorie costă 25 lei / adult și 10 lei/ copil și se achită chiar în autobuz. Cardul primit la achitarea călătoriei este valabil toată ziua respectivă.
        Trebuie ținut cont însă de ziua și ora la care vă propuneți să dați o tură a orașului cu autobuzul acesta întrucât în timpul săptămânii arterele pe care le străbate sunt destul de aglomerate mai ales în perioada orelor de vârf. În weekend este un adevărat relax pentru că traficul nu este aglomerat și tot traseul durează cam o oră.

         Have fun dacă aveți de gând să fiți, chiar și pentru o zi, turiști în București !
 

















luni, 11 iunie 2012

O zi minunată !


          Și când zic minunată este pentru că exact așa o simt, după ce tocmai mi-am revenit dintr-o amorțeala de două zile ( timp în care am suferit în tăcere din vina unei măsele de minte care se cerea scoasă...și i s-a făcut voia ! ) ca să mă bucur de așa o zi de duminică...Și cât am tânjit după lumina soarelui și după mirosul de tei de-afară!.. Promit să nu mă mai îmbolnăvesc și să mă bucur de fiecare zi așa cum am făcut-o azi ! :)
 
               Ok, am fost și la vot iar după asta, am avut parte de o sesiune foto improvizată...pe terasa blocului ! Îmi plac la nebunie chestiile de genul acesta, pe nepusă masă, dar și mai mult îmi plac rezultatele ! Iată ce-a ieșit....