Glumesc, timpul este o noţiune relativă. Timpul ne ajunge de fiecare dată, le-a ajuns şi strămoşilor noştri şi nouă în egală măsură. Şi va continua să o facă.
Ne trebuie însă un contra-timp. Ceva la care să ne raportăm, o noţiune la fel de relativă că şi timpul, şi pe care să ne-o aducem în minte de fiecare dată când avem impresia că timpul trece. Iar eu mi-am găsit reperul contra timpului.
Acum vreo două luni mi-a picat în mâini într-o librărie o carte scrisă de Eckhart Tolle, "Liniştea vorbeşte". E o carte atât de mică şi totuşi atât de cuprinzătoare încât mi-am găsit răspunsul pentru multe din întrebările care mă frământă spiritual. Prin ea am învăţat să fiu conştientă, eu în faţa timpului şi aşa mi-am găsit contra-timpul.
"Acordă atenţie clipelor de răgaz - pauza dintre două gânduri, pauza scurtă şi tăcută dintre cuvintele unei conversaţii, dintre notele unui pian sau ale unui flaut sau pauza dintre inspiratie şi expiraţie.
Atunci când acorzi atenţie acestor pauze, conştientizarea a "ceva" devine, pur şi simplu conştientizare."
Eu sunt contra-timpul meu, în stare conştientă, observând timpul care trece de la un capăt la celalat, fără a schimba nimic, sau schimbând totul. Şi tot eu sunt şi timpul, forma pe care o prinde el zi de zi şi forţa ce-l face să treacă. Toate la un nivel la care nu există interdependentă. Există un singur nivel, unde încep toate într-un punct şi se termină în acelaşi punct.
